Mănăstirea Frăsinei este singura mănăstire din România care se ghidează pe principiile athunite (stil monahal specific mănăstirilor de pe muntele Athos). Frăsineiul este un schit de călugări, aflat la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul comunei Muereasca, la poalele versantului sudic al Munților Lotrului. Numele comunei pe raza căreia se află situată mănăstirea, "Muereasca" și faptul că femeile nu au voie la biserica de sus au contribuit din plin la această latură mistică a lăcașului.
Istoria Mânăstirii Frăsinei începe în anul 1710, când doi călugări au construit un schit între mijlocul pădurii din Muereasca. 150 de ani mai târziu, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, a dat ordin să se construiască o biserică nou, impunătoare, şi câteva chilii pentru călugării ce aveau să slujească aici.
Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume.
Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună cu ei în biserică.
Legenda blestemul Sfântului Calinic
La scurt timp de la ridicarea aşezământului monahal, Sfântul Calinic a interzis intrarea femeilor în Mânăstirea Frăsinei. Astfel s-a născut legenda acestui lăcaş de cult, cunoscut pentru mulţi drept biserica în care nu au voie femei. „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ianuarie 1867”, scrie pe piatra de legământ a Sfântului Calinic. Pe seama acestui legământ a apărut şi o legendă care spune că episcopul Râmnicului ar fi dat avatonul după ce, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.
De-a lungul timpului, pe seama legământului lui Calinic au apărut şi cateva legende, iar oamenii locului povestesc că mai multe femei au murit pentru că au ignorat blestemul şi au urcat la mânăstirea din deal.
După 1989, Mânăstirea Frăsinei a devenit cunoscută nu doar ca biserica în care nu au voie femei, ci şi ca locul unde preoţii fac slujbe de dezlegare sau exorcizare, foarte mulţi dintre credincioşii care au trecut pragul aşezământului monahal fiind martorii unor episoade greu de descris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu