sâmbătă, 27 iulie 2019

Păltiniș - Barajul și Lacul de acumulare Cibin - Gura Râului

               

Păltiniș este o staţiune turistică permanentă, situată în Carpaţii Meridionali, pe versantul nord-estic al Munţilor Cindrel, la 35 de km.distanţă de Sibiu, de care, de altfel, şi aparţine, Păltinişul este cea mai veche şi cea mai înaltă staţiune din România. 

Aşezarea, de sub Vf.Onceşti, ce se întinde într-o pădure de conifere, la altitudinea de 1442 de metri, a fost întemeiată de Societatea Carpatină Transilvania, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Datorită vechimii lor de peste un secol, trei dintre cele peste 40 de vile ridicate în timp, în staţiune, au fost declarate monumente istorice: Casa Turistilor, Casa Medicilor şi Sala Monaco. Factorul terapeutic principal îl reprezintă climatul alpin cu aer puternic ozonizat, bogat în aerosoli şi radiaţii ultraviolete. Calitatea aerului pur din această staţiune o recomandă din plin în tratarea asteniilor, a surmenajului fizic şi intelectual, a anemiilor, a sechelelor pulmonare, precum şi a deficienţelor de creştere la copii. 

Pe de altă parte, fenomenul de inversiune meteorologică dar mai ales persistenţa stratului de zăpadă mai mult de o treime din an, face din staţiunea Păltiniş o destinaţie extrem de căutată în special pentru împătimiţii sporturilor de iarnă.Pentru aceştia sunt disponibile mai multe pârtii de schi de dificultăţi variate. Astfel, Munţii Cindrel, prin morfologia lor (culmi domoale şi platouri) se pretează foarte bine la practicarea schiului de fond. Pârtia de schi de pe Muntele Onceşti este amenajată, dispunând de telescaun (pe o distanţă de 1025 metri şi o diferenţă de nivel de 241 metri), teleschi (pe o distanţă de 410 metri şi o diferenţă de nivel de 138 metri) şi baby-lift. Baza tehnico-materială este foarte dezvoltată, staţiunea dispunând pe lângă multitudinea de vile amintite, şi de hoteluri ori cabane dar şi de posibilităţi de recreere şi de petrecere a timpului liber:restaurante, club cu teatru şi cinema, discotecă, bibliotecă, terenuri de volei, tenis şi handbal. Pentru montaniarzi, staţiunea constituie punct de plecare pentru o serie de trasee turistice în Munţii Cindrel (Cheile Cibinului şi Valea Sadului, cu salba sa de baraje)respectiv Munţii Lotrului




         







                    

La 73,5 metri înălțime, barajul Gura Râului e al doilea cel mai înalt baraj cu contraforți din țară, după Poiana Uzului (80 de metri), iar în total sunt patru astfel de baraje. Finalizat în 1980-1981, barajul are rolul de a alimenta cu apă orașul Sibiu, comunele Gura Râului, Cristian, Șura Mare, Ocna Sibiului si Șelimbăr, dar nu se oprește aici, printre „sarcinile” sale se află și atenuarea viiturilor și producția de energie electrică, la centrala Cibin, de 3,7 MW. Gura Râului are 330 de metri, lungime a coronamentului și 6,2 metri lățime, iar lacul pe care-l ține în spate are 68 de hectare și „găzduiește” 15,5 milioane metri cubi de apă.
       


























joi, 25 iulie 2019

Biserica Sf.Mihail - Cișnădioara

       

Biserica Sfântul Mihail , sau „Michelsberg” (în germană, „Muntele Sfântului Mihai”) din județul Sibiu, este considerată cel mai vechi monument de arhitectură în stil romanic pur din Transilvania. Desigur, cel mai important aspect legat de Biserica – Cetate din Cisnădioara este faptul că ea s-a conservat timp de 800 de ani în geometria în care este admirată şi astăzi.
Aflată sub influenţa arhitecturii din Renania, ca şi bisericile din Cisnădie, Guşteriţa sau Ocna Sibiului, biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara este o mărturie extrem de valoroasă, peste veacuri, nu doar a stilului romanic pe teritoriul românesc, dar, în egală măsură, a talentului şi măiestriei saşilor transilvăneni, şi a pluralismului etnic, cultural şi religios, care au fost definitorii, încă din Antichitate, apoi în Evul Mediu, dar şi în epoca modernă, în teritoriile româneşti.
Biserica este situată la 10 km de Sibiu pe un deal , se ajunge în 10 minute pe o cărare prin pădure.
Construcția ar fi început în jurul anului 1180 de comunitatea de sași colonizată de regalitatea maghiară și ar fi durat 20 de ani .
       


































































Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...