Mănăstirea Piatra Fântânele

 Ideea de ridicare a unui locaş monahal în Pasul Tihuţa, la poalele Munţilor Bârgăului, este veche, fapt dovedit de apelul Regimentului 2 de Graniţă Năsăudean adresat populaţiei de pe Valea Someşului de a se aşeza pe aceste locuri, cu promisiunea că, celor ce vor accepta mutarea, li se va ridica o biserică şi li se va oferi pământ şi pădure.

Mult mai târziu, ideea este preluată de ţăranul Vasile Lăzurcă din Bistriţa Bârgăului care, împreună cu preotul Constantin Flămând, profesor de religie în Bistriţa, şi cu locuitorii satelor de pe Valea Bârgaielor, reuşesc – la început de secol XX, după Unirea cea Mare – să obţină, prin Protopopiatul Bistriţa, încuviinţarea Episcopiei Clujului de ridicare a unei mănăstiri.

Început al vieţii monahale la Piatra Fântânele poate fi considerată data de 21 iunie 1928, când Episcopul Nicolae Ivan al Clujului semnează actul prin care se hotărăşte aducerea aici a unui monah. O delegaţie de ţărani va poposi în mai multe mănăstiri din Bucovina şi Moldova în căutare de călugări, oprindu-se apoi la Mănăstirea Durău, stareţul căreia le şi împlineşte dorinţa şi le recomandă din soborul mănăstirii pe tânărul Vasile Luncan. Acţiunea de construire a Mănăstirii Piatra Fântânele începuse în prima jumătate a lunii septembrie 1928, iar Vasile Luncan soseşte la 8 noiembrie 1928 şi primeşte binecuvântarea Episcopului Nicolae Ivan de a se aşeza aici. În luna mai 1929 biserica este terminată, iar la 8 noiembrie acelaşi an este sfinţită, purtând hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Lipseau însă chiliile; ieromonahul Vasile Luncan se străduieşte să obţină teren în jurul bisericii dar nu reuşeşte, de aceea va clădi – departe de biserică şi izolat, între anii 1930 şi 1934 – corpul de chilii.

Durerosul Dictat de la Viena din 1940 face ca mănăstirea să rămână, cu destule riscuri, în teritoriul cedat, dar inimosul stareţ nu încetează slujirea în ea. Pentru locuitorii din zonă locaşul monahal a fost sprijinul şi speranţa în care sufletele cernite şi-au găsit alinarea. Mănăstirea primeşte vizita noului episcop, Nicolae Colan, în septembrie 1948, când, pentru vrednicia sa, stareţul Vasile Luncan este hirotesit protosinghel.

Construită din lemn pe temelie de piatră, în plan treflat, biserica păstrează stilul bizantin, iar iconostasul ei a fost sculptat în lemn, între anii 1933 şi 1937, de către elevii Şcolii de Arte şi Meserii din Prundu Bârgăului; icoanele au fost pictate, în anii 1939 şi 1940, de către profesorul Emil Mihon. Prin grija stareţului, locaşul de rugăciune a fost înzestrat cu numeroase obiecte de cult de o deosebită valoare stilistică: icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în 1914, este adusă de la Mănăstirea românească Prodromu, din Muntele Athos; candelabrul din lemn de frasin, lucrat în traforaj, este donat în anul 1928 de către familia Todasca din Coşna; opt icoane pe pânză sunt donate de către studentul Andrei Pavel, conform dorinţei tatălui adoptiv – tenorul Constantin Pavel, întemeietorul Operei Române din Cluj; pictorul Alexandru Cristea donează icoana pe pânză a Pantocratorului şi icoanele celor patru Evanghelişti, aplicate în turlă şi la baza acesteia.

Odată cu instalarea regimului comunist, mănăstirea de la Piatra Fântânele va avea aceeași soartă ca multe alte mănăstiri din țară. A fost desființată în anii ’60 și transformată în parohie a satului, pentru familiile credincioșilor care s-au adunat de-a lungul timpului la poalele mănăstirii, formând satul cu acelaşi nume. Protosinghelul Vasile Luncan, starețul mănăstirii, rămâne în continuare şi slujeşte ca preot paroh, având în administrația sa și două filii: Ciosa și Dornișoara.

            După trecerea la cele veșnice a părintelui Vasile Luncan în anul 1969, la altarul mănăstirii vor sluji și alți preoți, dintre care amintim pe părintele Dometie Manolache, părintele Adrian Făgețanu (1970-1973), protosinghelul Iustinian Petrinca (1973-1995).

În anii ’80, părintele Iustinian Petrinca, ajutat de credincioşi, a refăcut corpul de chilii, care cuprindea: cameră de oaspeți, sală de mese și un paraclis de iarnă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, sfințit în 1985 de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

La iniţiativa Arhiepiscopului Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, în anul 1995 mănăstirea este reorganizată, aici venind un grup de maici de la Mănăstirea Văratec. Era 11 aprilie; aici, în vârf de munte, soarele se zărea printre fulgi, prevestind suspine şi bucurii în viaţa viitoarei obşti.

Astăzi obştea numără 22 de vieţuitoare, conduse de maica stareţă Stavrofora Pamfilia Solcan, alături de părintele duhovnic Protosinghelul Gavril Horţ, venit în anul 2000 de la Mănăstirea Nicula.

Programul zilnic de rugăciune al Mănăstirii Piatra Fântânele cuprinde: Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Vecernia cu Pavecerniţa. Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte în fiecare miercuri, de la ora 21. Peste zi, se desfăşoară programul ascultării.

Mănăstirea se îngrijeşte şi de cele 93 de familii din sat.

În cadrul mănăstirii sunt amenajate ateliere de croitorie pentru veşminte preoţeşti, de broderie în fir de aur şi de pictură bisericească pe lemn, în vechea tradiţie bizantină.

 Prin mila lui Dumnezeu, la iniţiativa vrednicului de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, cu ajutorul comunităţilor de pe Valea Bârgăului şi a multor instituţii şi oameni de bine – între care amintim Organizaţiile de Tineret din Wurttemberg/Germania –, s-au încheiat lucrările de ridicare a unui nou complex monahal cu paraclis, chilii, ateliere şi arhondaric.

Tot la îndemnul Mitropolitului Bartolomeu – cu finaţarea integrală a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi prin grija specială a d-lui Liviu Rusu –, a fost ridicată crucea monumentală, proiect al regretatului prof. univ. ing. Liviu Pop din Cluj-Napoca. Crucea-monument este încă un semn concret al unităţii românilor, al credinţei creştine mărturisite de ei şi de strămoşii lor, al puterii binelui asupra răului. Aşezată pe un vârf stancos din Pasul Tihuţa, în apropierea imediată a mănăstirii, crucea are menirea de a deveni mărturie – pentru noi, dar mai ales pentru urmaşii noştri – că această ţară este creştină şi că pământul ei este udat de sângele martirilor.

Cu susţinerea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, astăzi se desfăşoară lucrările de ridicare a unei biserici noi şi de împrejmuire a incintei mănăstirii cu zid de piatră.

Mănăstirea întăreşte legătura sfântă a omului cu Dumnezeu, este loc de îndrumare şi sfat pentru locuitorii din împrejurimi ca şi pentru pelerini, e popas de meditaţie duhovnicească.

Tot cel care are nevoie de momente de linişte şi odihnă spirituală, orice închinător, pelerin, iubitor de Hristos este binevenit în mănăstirea noastră, aici la 1200 m altitudine, pe acest minunat plai mioritic dintre Transilvania şi Bucovina, situat între Munţii Rodnei şi Călimani, între brazi şi flori, între munţi şi văi, între cer şi pământ.

Dorim ca oricine poposeşte în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu să se simtă, după expresia Mitropolitului Bartolomeu, „ca-n rai”.

La îndemnul Mitropolitului Bartolomeu – cu finaţarea integrală a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi prin grija specială a d-lui Liviu Rusu –, a fost ridicată crucea monumentală, înaltă de 30 m, proiect al regretatului prof. univ. ing. Liviu Pop din Cluj-Napoca.

Aşezată în apropierea imediată a mănăstirii, crucea monumentală de la Mănăstirea Piatra Fântânele este de importanţă majoră pentru spaţiul şi timpul în care trăim şi pentru cele două regiuni: Transilvania şi Moldova, multă vreme despărţite din voia oamenilor şi de vitregiile istoriei, aflate însă astăzi în fireasca unitate conferită de identitatea de neam, de credinţă şi de limbă.

Credinţa creştină se regăseşte plenar în simbolul crucii, căci prin ea Dumnezeu a unit pământul cu cerul şi pe oameni cu Sine, desfiinţând puterea morţii.

Perioada istorică pe care o trăim este caracterizată de secularizare, negativism, sincretism, criză morală, de relativizare a identităţilor şi a simbolurilor. O dată în plus, crucea-monument de pe cel mai înalt pisc al Pasului Tihuţa are menirea de a deveni mărturie – pentru noi, dar mai ales pentru urmaşii noştri – că această ţară e creştină, că pământul ei este udat de sângele martirilor de azi şi de ieri ai credinţei, că biruinţa este a vieţii şi nu a morţii.

La data de 25 iulie 2010, crucea a fost sfinţită de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi de PS Vasile Someşanul, cu participarea unui mare număr de preoţi de pe Valea Bârgăului şi din Bistriţa, stareţi şi stareţe din Eparhie şi credincioşi din Moldova şi din Ardeal.