luni, 27 ianuarie 2020

CABANA MĂLĂIEȘTI - Bucegi


   

Un traseu frumos din Râșnov ( trasee sunt mai multe ) , nu este chiar ușor cum se spune , este mediu spre dificil , poate pt că noi am ales să îl facem iarna , timpul de urcare a fost de 3 ore și jumătate , iar de coborâre de 2 ore , traseul făcut lejer nu pe fugă 😁 .
La cabană atmosfera plăcută , caldură și ciorbe bune , ceai, cafea ... etc . prețurile bune . Peisaje superbe , aer curat , energii foarte pozitive . Merită efortul .

O mică incursiune în istoria cabanei
( sursă wikipedia )
A fost ridicată în 1882 (prima cabană din Bucegi) de către SKV (Der Siebenbũrgische Karpaten-Verein, Asociația Transilvănenă a Carpaților) în poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1.570 de metri (mai jos de zona numită „La Blide”), aceasta fiind un ultim popas în drumul spre Vârful Omu, dar poate fi și o destinație în sine. Începută la 7 mai 1882, construcția este inaugurată la 29 iulie. Din păcate adăpostul de lemn nu a rezistat prea mult, arzând în anul 1897. La 24 august 1898 este inaugurată o nouă cabană, odată cu Drumul lui Deubel, refăcut în această perioadă. În anul 1923 o cumplită avalanșă, pornită dn jgheaburile Bucșoiului, a distrus cabana. N-a mai fost reconstruită pe același amplasament. Resturile adăpostului au fost cărate sus, în golul alpin, fiind folosite la ridicarea unei alte cabane. În anul 1924 aceeași asociație turistică a ridicat „Casa Mălăiești” pe noul amplasament, la o altitudine de 1.720 de metri, la adăpostul Padinei Crucii. A fost mărită în anii 1938 - 1939, iar în 1967 a fost modernizată.
În anii ei de vârf cabana avea aproximativ 100 de locuri vara și 50 de locuri iarna, în camere cu priciuri. În fiecare an se ținea aici festivalul folk „Floare de Colț”, iar la 1 mai se desfășura renumitul concurs de ski din Valea Mălăiești. Din păcate, în martie 1998, un incendiu a ars construcția, rămânând în picioare doar clădirea Refugiului Salvamont, construit de curând. Se pare că totul ar fi pornit de la unul din hornurile cabanei, în care s-a aprins cenușa. Până au ajuns ajutoarele sus cabana arsese complet. Au rămas doar amintirile și un cântec vechi: „Dacă vii din orice parte / La Râșnov să te oprești / Vei afla în scurtă vreme / De cabana Mălăiesti... Vrei la Omu, cobori in vale/Multe cabane intalnesti/Dar dintre toate cea mai frumoasa/E cabana Malaiesti”. În următorii ani Refugiul Salvamont a constituit singurul adăpost pentru turiști. Apoi s-a construit o nouă cabană. În 2007 s-a dat în funcțiune noua cabană. Mai întâi o mică anexă (2006), apoi și clădirea cea mare. Dar nu a durat mult, și în primăvara lui 2007 (23 martie) o puternică furtună care a lăsat 50 cm de zăpadă grea în Valea Mălăiești a distrus acoperișul neconsolidat al adăpostului. Se pare ca acesta a fost distrus de suflul unei avalanșe ce a coborât de pe Bucșoiu, în „Șuvoiul Caprelor”. De altfel și toată zona „La Blide” a fost și ea măturată de avalanșe grele ce au rupt trunchiuri de copaci. Aceasta a fost una din cele mai mari avalanșe din ultimii 50 de ani.
            























joi, 23 ianuarie 2020

BELGRAD ❤

       
       

Belgrad este capitala Serbiei și unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei, cu dovezi arheologice ale așezărilor încă din mileniul al V-lea î.Hr., Belgradul și zona sa urbană au fost locul de naștere al culturii Vinča, cea mai mare cultură preistorică europeană. Locația a fost descoperită de greci, celții l-au construit și numit Orașul Alb (nume pe care, tradus în sârbă, încă îl poartă, începând cu anul 878 d.Hr.), iar romanii i-au acordat drepturi orășenești, înainte să fie populat complet de sârbii albi. Orașul a fost câmpul de luptă a peste 115 conflicte internaționale și a fost dărâmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul se află, succesiv, sub stăpânirea bizantinilor, francilor, bulgarilor, ungurilor și a sârbilor. În 1521, Belgradul a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pașalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Serbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate a Imperiilor Austriac și Otoman. Totuși, partea septentrională a orașului a rămas în Austria până în 1918, când s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar. Orașul unit a fost atunci capitala entităților Iugoslaviei, până în 2006, când Muntenegru s-a declarat stat suveran.
Belgradul are statutul de unitate teritorială separată în Serbia, cu un guvern autonom. Teritoriul său este divizat în 17 municipii, fiecare cu propriul consiliu local. Acoperă 3,6% din întreaga suprafață a țării, iar 24% din populația Serbiei locuiește în acest oraș. Belgrad este totodată și centrul economic, cultural, educațional și științific al Serbiei.
Orașul are o arhitectură variată și neomogenă, de la cea a centrului Zemun, tipică unui oraș din Europa Centrală, la una mult mai modernă și spațioasă, în Noul Belgrad. Cel mai vechi stil arhitectural se găsește în parcul Kalemegdan. În afara parcului, cele mai vechi clădiri datează numai din secolul XIX, din cauza poziției geografice și a frecventelor războaie și distrugeri. Cea mai veche structură din Belgrad este un mausoleu turcesc greu definit, iar cea mai veche casă este un bordei din chirpici pe Dorćol, de la sfârșitul secolului XVIII. Influența occidentală a început în secolul XIX, când Belgradul a fost transformat complet de la un oraș oriental la arhitecturi contemporane acelor vremuri, cu influențe din artele neoclasică, romantică și academică. Arhitecții sârbi au preluat tendințele europene la sfârșitul secolului XIX, construind Teatrul Național, Palatul Vechi, Catedrala Ortodoxă, iar ulterior, la începutul secolului XX, Adunarea Națională și Muzeul Național, cu influențe Art Nouveau. Elemente de arhitectură neo-bizantine sunt prezente în clădiri precum Fundația Vuk, vechiul Oficiu Poștal de pe strada Kosovska și lăcașuri sfinte, precum Biserica Sfântului Marcu (pe temelia mănăstirii Gračanica) și Templul Sfântului Sava.

             Cetatea Belgradului & Parcul Kalemegdan


















































Muzeul Tesla
















                         Templul Sfântului Sava






Centrul orașului 


















🍽 🍻

Mâncarea super bună , prețuri decente pt centrul capitalei 👍 porțiile foarte mari .





Un loc unde o să revenim ❤

Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...