marți, 29 mai 2018

REZERVAȚIA NATURALĂ DELTA DUNĂRII


         


Aici ai ce vizita, Delta Dunării fiind pe locul doi în Europa ca întindere, după Delta fluviului Volga, având aproximativ 4180 Km2 ,  dacă luăm în considerare și complexul lagunar Razim – Sinoie și Limanul Dunării, această suprafață se extinde la aproximativ 5500 Km2. Delta Dunării aparține într-un procent de 82% României, restul fiind localizată pe teritoriul Ucrainei.
Din punct de vedere geografic, Delta Dunării este cea mai umedă zona a Europei, cea mai joasă și mai nouă regiune de câmpie, unde domină preponderent suprafețele cu înălțime mică în raport cu nivelul 0 al Mării Negre, cele mai mari înălțimi fiind pe grindurile marine în Letea de 13 m și în Caraorman de 8 m. Față de nivelul 0 la Mării Negre, un procent de sub 21% se află la cota negativă, restul de 79% situându-se peste nivelul mării. Altitudinea medie a Deltei Dunării este de 0.52 m.
Din suprafața totală a rezervației, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice și terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu zone funcționale cu regim diferențiat universal (Conventia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum și cele destinate reconstrucției ecologice, zone care constituie domeniul public de interes național. Restul suprafețelor includ zone îndiguite pentru piscicultură, agricultură și silvicultură (circa 80.000 de hectare), zone prevăzute în Legea 18/1991, cuprinzând suprafețe de teren proprietate privată sau publică de interes local din intravilanul localităților sau teritoriile comunelor (circa 29.000 hectare) precum și o zonă tampon marină de circa 103.000 hectare.
Aici vei avea ocazia să întâlnești la un loc toate speciile vegetal-lacustre ale Europei, ce se reflectă în medii de viață multiple: vegetația plutitoare submersă, vegetația riverană ce se formează pe marginea inundabilă a bălților și lacurilor, vegetația de pajiști a grindurilor marine, vegetația zonelor de sărături și a zonelor cu apă temporară.
Vei vedea un ținut ce reprezintă cel mai important loc de popas pentru păsările migratoare ce călătoresc între regiunea tropicală și cea arctică, cinci din cele mai importante drumuri de pasaj trecând pe aici. Multe dintre aceste păsări cu siguranță te vor însoți de-a lungul plimbărilor tale cu barca. În afară de speciile migratoare, aici cuibăresc și un mare numar de specii rare, ca oaspeți de vară, dupa cum altele, oaspeți de iarnă, clocesc în nordul Europei și vin să-și petreacă iarna in Deltă.

         



























                         








































































Ca să înțelegi o părticică din ceea ce înseamnă complexitatea Deltei Dunării, nu este de ajuns să citești aceste rânduri, ci trebuie sa vizitezi acest vast și complex mediu natural, să te plimbi cu barca pe canale și lacuri, să asculți freamătul stufului și zgomotele naturii și abia atunci îți vei da seama cât de bogați suntem cu un asemenea loc mirific supranumit Raiul păsărilor și a peștilor. Un loc pe care trebuie să-l păstrăm și pentru generațiile următoare măcar așa cum este el acum.
( Info-Delta.ro ) 

Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...