Suceviţa este unica mănăstire din Bucovina care deţine „testamentul artei moldoveneşti.
Aspect de cetate fortificată, interior de biserică
Povestea monumentului, spusă oricui vrea să asculte, începe cu anul 1586, dată la care mănăstirea este atestată documentar. Construcţia propriu-zisă a Bisericii cu hramul „Învierea Domnului“ a început în anul 1583, la iniţiativa celor trei fraţi Movilă - Ieremia Movilă, conducător al Moldovei; Simion, domnitor al Ţării Româneşti; Gheorghe, episcop la Rădăuţi, numit, la scurtă vreme după ridicarea mănăstirii, Mitropolit al Moldovei.
Biserica a fost pictată în jurul anului 1595, în buna tradiţie specifică domniei lui Ştefan cel Mare, din a cărei linie conducătoare cei trei fraţi Movilă se considerau a fi descendenţi. Este ultima biserică zugrăvită pe faţade, cu aproape jumătate de veac după bisericile „surori“ ale Mănăstirilor Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ.
Este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, un „testament al artei vechi moldoveneşti“, după cum l-a numit cercetătorul de artă francez Paul Henry. De fapt, pictura murală de la Suceviţa încheie epoca marilor creaţii ale secolul al XVI-lea, reprezentate prin monumentele cu pictură exterioară de la mănăstirile sus-menţionate.
Pictura, care respectă tradiţia perioadei lui Petru Rareş (prima jumătate a sec. al XVI-lea), îmbracă fiecare centimentru din interiorul lăcaşului de cult. Unele subiecte au influenţe specifice zonei Munteniei, cum este scena din altar, numită „Cortul Mărturiei“.
Pereţii naosului sunt împodobiţi cu un mozaic miniatural de întâmplări din „Viaţa lui Iisus“, reprezentări ale Sfintei Treimi şi trei imagini ale Genezei. Natura este prezentă din abundenţă prin maci, garofiţe şi viţă-de-vie.
În partea stângă a uşii naosului se află tabloul votiv, din care se desprind figurile membrilor familiei lui Ieremia Movilă. În partea opusă se găseşte un al doilea tablou votiv, care îl înfăţişează pe mitropolitul Gheorghe Movilă - iniţiatorul construirii bisericii - şi pe tatăl fraţilor Movilă, Ioan Movilă, fost logofăt, călugărit la bătrâneţe cu numele de Ioanichie.
Cu totul deosebită, unică în iconografia noastră, este scena miniaturizată a ocniţei „Viaţa lui Moise“. Din înălţimea boltei, pictată cu flori în nimb, pe un fundal montan, veghează Maica Domnului. Pronaosul cuprinde scene din Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viaţa Sfântului Nicolae.
În pridvor, ochii celor ce vor cerceta atent vor descoperi „ Judecata de Apoi“ şi o naraţiune în culori a „Întâmpinării moaştelor Sfântului Ioan cel Nou“ la curtea lui Alexandru cel Bun. După părerea specialiştilor, o trăsătură cu totul aparte a picturii de la Suceviţa este înclinaţia spre naraţiune, cu reprezentări complete din vieţile unor sfinţi (Sfântul Pahomie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe etc).
Paleta cromatică este dominată de nuanţa unui verde crud, pe care cei doi zugravi moldoveni, Sofronie şi Ion, l-au adăugat cu pricepere şi bun-gust, după rânduială iconografică. La fel de buni cunoscători s-au dovedit cei doi meşteri şi în privinţa arhitecturii italiene - cu scena reprezentativă, la sud, a „Imnului acatist“ - sau a celei ruseşti - „Pocrovul“ -, între ferestrele gotice.
Mănăstirea Suceviţa este singura din grupul bisericilor „surori“ din ţinutul Sucevei cu pictură exterioară, care îşi păstrează latura de nord. Cu totul reprezentantivă este scena „Scara virtuţilor“. Pictura impresionează prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului, dintre lupta binelui şi răului. Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este redată „Rugăciunea tuturor sfinţilor“ (Cinul), temă unică în lumea creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova. Faţada sudică este decorată cu „Arborele lui Iesei“, având la bază filosofii antici, „Acatistul Maicii Domnului“, „Rugul în flăcări“ şi „Acoperământul Maicii Domnului“.
Revelatoare pentru Suceviţa rămâne însă „Scara lui Ioan Climax“ (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte. Aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o şansă păcătoşilor. Peretele de vest nu are pictură. Oamenii locului povestesc că zugravul care lucra la el a căzut de pe schela Suceviţei şi a murit.
Cea mai mare şi preţioasă colecţie de artă medievală din Moldova se găseşte la muzeul Mănăstirii Suceviţa. Enumerăm câteva podoabe de preţ: acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată printre cele mai reuşite portrete laice din epocă: epitaful cu 10.000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă. La toate acestea se adaugă obiecte reprezentative artei medievale din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, reunite cu cele de arhitectură religioasă, monastică, de pictură, sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie. În latura de est a incintei, situată pe locul fostei săli de consiliu, se găseşte o colecţie de broderii, de pe vremea lui Ieremia şi a lui Simion Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle. Portretele celor doi sunt expuse în aceeaşi încăpere, alături de alte exponate, precum un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă
Înainte să se desfiinţeze mănăstirea, în anul 1786, şi cu mult mai devreme de venirea maicilor în sihăstrie, la Suceviţa au vieţuit călugări.
Primii sihaştri au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul, care trăiau pe Muntele Obcina Mare. Cu timpul, aici au construit o biserică din lemn cu hramul „Schimbarea la Faţă“. Locul este recunoscut, astăzi, de localnici sub denumirea de „La Pustnici“.
Dintre figurile călugăreşti care s-au remarcat, se distinge cea a lui Calistrat Sihastrul, un alt ucenic al Sfântului Daniil, de la Voroneţ. La începutul secolului al XVI-lea, perioadă în care acesta a trăit, isihastul s-a înconjurat de ucenici cu care a înnoit prima sihăstrie, devenită „Sihăstria lui Calistrat“, transformată în Mănăstirea Suceviţa. Legenda, ţesută în jurul aşezământului monahal din vremuri vechi, spune că după secolul al XVI-lea, pentru ispăşirea unor păcate mari, o femeie a cărat, timp de treizeci de ani, cu un car tras de bivoli, piatră pentru mănăstire.
De asemenea, amintim aici pe renumiţii sihaştri, precum Pangratie Arhimandritul şi Cuviosul Isachie. Cel dintâi a dus viaţă duhovnicească, în post, rugăciune şi smerenie pe culmea numită astăzi „Dealul lui Pangratie“, iar cel de-al doilea a pustnicit pe dealul Furcoiului.
(- ESTE MARE PACAT DE IMAGINEA DIN PARCAREA DIN FATA MANASTIRII UNDE ESTE UN ADEVARAT BALCI , LOCUL ESTE MINUNAT ATAT CAT SI INTERIORUL MERITA )
