miercuri, 15 martie 2017

Peştera Comăna, un loc al legendelor


   

Revenire februarie 2018 !!!
           
Nu era programată pt ziua respectivă :) dar aşa lucrează universul ,  (deoarece era un obiectiv pe lista de dorințe ) aşteptam să vină vara . Ceea ce înseamnă că nu eram pregătiți şi nici echipați ( în program era Mănastirea Rupestră de la Şinca si un conac din Hoghiz ) Plecând de la mănăstire pe drum spre Hoghiz un indicator ne atrage atenția
şi schimbăm traseul :) ( se întâmplă foarte des sa ajungem în alte locuri decât cele propuse )
Indicatorul pt coloane nu este corect pus ;) atentie.
A meritat efortul

       


Deşi peştera există de sute de ani, a fost explorată abia în 1981,are mai multe galerii ce pot fi explorate, cele mai spectaculoase fiind Sala Bradului, unde se poate vedea o stalagmită albă gigantică de 4,5 metri înălţime, dar şi Sala Catedralei, denumită aşa deoarece este plină de coloane. O altă galerie plină de mister este cea a Comorilor. „Despre Sala Comorilor se spune că aici îşi ascundeau oamenii bogăţiile pentru a le feri de cotropitori. Se spune că numai oamenii buni puteau intra în peşteră, iar cei veniţi la furat erau blocaţi în peşteră şi dispăreau pentru totdeauna“, spune Mihai Zdronea, istoric.
În jurul ei se ţese  o legendă veche de mii de ani. Se spune că în zonă au trăit uriaşi creaţi de Dumnezeu special ca să îi ajute pe oameni. La început au fost buni, stăteau la masă cu oamenii, dar când şi-au dat seama de puterile pe care le au, au încercat să cucerească teritoriul. Legenda mai spune că au dispărut misterios.
       


























Revenire în luna Februarie 2018
































marți, 14 martie 2017

Castelul Sükösd – Bethlen de la Racoș


     


  Această construcție medievală este atestată din anul 1636 , de o importanță arhitecturală şi istorică aparte.
Este neutilizabil din cauza stării precare în care se află.
Zidurile închid incinta rectangulară cu bastioane circulare la colțuri dândui aspect de cetate , dar construcția a fost o reşedință nobiliară , fortificată pentru a face față năvălirilor turceşti şi răscoalelor țăraneşti.
Ridicat pe două nivele , parterul pentru funcțiunile gospodăreşti iar etajul pentru locuit.
A fost donat ca mai apoi lăsat moştenire ajungând să schimbe mai mulți proprietari.
  Castelul a fost parțial restaurat în ultimul deceniu al secolului al XX-lea cu fonduri strânse  de pastorul bisericii evanghelice din comună, însă procesul nu a fost finalizat. Deși din exterior starea de conservare pare bună, în interior castelul rămâne :( merită să fie repus în valoare.




















miercuri, 8 martie 2017

Muntele Roşu -Prahova

     
Masivul Ciucaş din Carpaţii de Curbură impresionează prin masivitate şi formele de relief abrupte, date de conglomerate şi calcare. Din acest masiv care domină Valea Teleajenului face parte, pe lângă semeţul Vârf Ciucaş (1.954 de metri), cel mai înalt pisc, şi Muntele Roşu (1.765 metri).
Zona este una foarte căutată, însă foarte puţini dintre miile de turişti care ajung în fiecare an la Muntele Roşu pentru un grătar, trasee montane sau campat ştiu de unde îi provine numele, deşi „indiciile“ sunt chiar sub ochii lor
Delicaţii bujori de munte acoperă două hectare din masivul Ciucaş.
        

Cu toate că este o plantă ocrotită de lege, culegerea fiind sancţionată cu amenzi între 3.000 de lei şi 5.000 de lei, rododendronul este exploatat de locuitorii zonei. Florile parfumate sunt transformate în siropuri, dulceţuri sau sunt uscate pentru ceai.Raritatea sa face să fie o plantă ocrotită şi protejată în perimetrul Carpaţilor. De altfel, planta care a devenit o emblemă a masivului Ciucaş a dus la instituirea unei rezervaţii, numită „Zona cu Rhododendron (Bujorul de munte) din Munţii Ciucaş“, situată în zona de întâlnire a potecii ce urcă Muntele Roşu cu cea care vine de la Culmea Gropşoarele, şi care pune sub ocrotire o suprafaţă de 2 ha cu smârdar, plantă declarată monument al naturii.
La începutul lunii iunie, în Măneciu, comună de care aparţine satul Cheia este organizat Festivalului Rododendronului. 
     











Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...