Zăbala se află la numai 5 km de Covasna , se recomandă traseul cu mașina din direcția Sfântu Gheorghe spre Covasna pe drumul județean 13E.
În 1867, conacul de odinioară a fost modificat de contele Mikes Benedek (1819-1878), care i-a construit și un nivel de mansardă, oferind clădirii forma de azi. Între 1910-1912, contele Mikes Ármin (1868-1944) a construit un alt castel, cu două etaje, în care și-a cazat oaspeții din străinătate. Cele două clădiri erau conectate printr-un tunel și printr-un pod cu două nivele. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost jefuit, iar domeniul castelului a fost devastat. În anul 2005, familia Mikes a solicitat restituirea domeniului, după care s-a efectuat reconstruirea ansamblului de clădiri și renovarea parcului. În prezent, trei dintre clădiri funcționează ca hotel.
Momentan pe domeniu sunt trei case de oaspeți cu 40 de locuri de cazare în total, dar există și restaurant respectiv sală de evenimente (de ex. nunți, conferințe, team building, concerte etc.) pentru maximum 200 de persoane.
Domeniu are o suprafaţă de 500 ha, care include o pajişte şi o pădure, plus 2 lacuri, 4 iazuri de pescuit. Pune la dispoziţie activităţi de drumeţie şi echitaţie. Există 4 zone de luat masa, una în aer liber, două pe terase şi una în interior. Sala de mese şi lounge-ul sunt amenajate în vechile grajduri, situate la 250 de metri de clădirea principală, de cealaltă parte a lacului.
Domeniul Mikes poate fi vizitat după programare :
reservations@zabola.com sau prin telefon +40 724003658.
O experiență de neuitat , magic ❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu