duminică, 17 septembrie 2017

CHEILE CAPREI



                   

Rezervaţia Cheile Caprei face parte din sectorul de sud al Munţilor Trascău şi aparţine administrativ de oraşul Zlatna, sat Feneş. Arhitectura acestora reflectă diferenţa de duritate a formaţiunilor geologice şi explică înălţimea celor doi munţi ce încadrează cheile. La baza pantelor sunt conuri şi trene de grohotişuri, iar spre înălţimi surplombe şi grote. În masivele Dâmbău şi Corabia se găsesc 5 peşteri mai importante şi 3 avene. În partea de vest, limita rezervaţiei este formată din platoul Dâmbăului, cu altitudine de 1200-1300 m. Acest ansamblu arhitectural al naturii oferă posibilitatea practicării alpinismului şi escaladării sportive pe traseele amenajate. Gradul de dificultate şi numele traseului sunt inscripţionate la bază.O altă atracție, mai mult pentru cei pasionați, o constituie speologia, existând peste 7 peşteri aici. Cele mai cunoscute peşteri sunt Avenul, Gemenele şi Peştera Dâmbău, a doua ca lungime din Munţii Trascău, care din motive de protejare a fost închisă cu o poartă metalică. Zona este populată de cerbi, căprioare, vulpi, mistreţi, râşi, vipera neagră și urşi.

                       











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...