miercuri, 19 aprilie 2017

TINOVUL MOHOŞ -Rezervație botanică

                 
Nu departe de Lacul Sfânta Ana, într-un crater mai mare și mai bătrân, se află Tinovul Mohoș, o rezervație naturală care adăpostește relicve glaciare ,plante rare, unele unice în România. Se spune că prima dată a erupt vârful vulcanic în care se află tinovul, mai bătrân cu aproximativ 1600-1800 ani și s-a format acolo un lac vulcanic, similar lacului Sfânta Ana.
Mai târziu, în apropiere, a avut loc o nouă explozie, cea care duce la formarea lacului Sfânta Ana ,cenușa aruncată a colmatat primul lac și a dus la dezvoltarea mușchiului de turbă și la formarea Tinovului Mohoș. În momentul de față sunt 15 ochiuri de apă foarte adânci , doar două pot fi vizitate , ele sunt niște ferestre spre adâncuri , marginea lor adăpostește o sumedie de plante, relicve ale naturii, unele chiar de raritate mondială, din familia roua cerului, plantă carnivoră,  copaci pitici, afini, merișori sau rozmarinul.  În Tinov s-au descoperit și 104 specii de păianjeni, în urma cercetărilor efectuate de instituțiile de învățământ superior.
Pentru ca oamenii să fie în siguranță și plantele rare să nu fie afectate, au fost amenajate poteci de vizitare din lemn, care străbat o parte din tinov .
 ( Vă spun, este o altă dimensiune. Nu arătăm la turiști, dar aici trăiește și pedicuța, adică lycopodium clavatum. Cei care cunosc puțină botanică știu că această plantă este medicinală dar este super ocrotită și nu trăiește oriunde. Este o plantă care regenerează organismul prin radiație, pune în mișcare tot sistemul imunitar, explică Kerezsi Laszlo. )

             




































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Grădinile Romane

          Pensiunea Grădinile Romane este s ituata pe  pe malul Lacului Izvorul Muntelui, oferă o experiență de lux inspirată din stilul Imp...